Sfinţii sunt vii, mai vii ca noi!

Doresc să vă transmit o minune pe care am trăit-o la pă­rintele Ilie Lăcătuşu acum mai bine de 8 ani.

Am mers cu un grup de creştini de la biserică, într-o du­minică după-amiază, la mormântul părintelui. Ştiam că în acea zi venea fiica părintelui şi deschidea cavoul. După ce am stat la rând vreo 20 de minute, am intrat şi m-am a­pro­piat de sicriul părintelui. M-am uitat la faţa lui şi avea o­chii deschişi. Uimită, am observat că părintele mă ur­mă­rea cu privirea. Fiica părintelui mi-a spus: „Ia uite, te pri­veş­te!”. M-am apropiat şi i-am sărutat mâna şi am pus mâ­na mea pe cea a părintelui. Altă uimire - părintele avea mâ­na mai caldă ca a mea... Am ieşit emoţionată şi i‑­am spus unei prietene care aştepta şi ea să intre „K., părintele miş­că ochii!”, ea mi-a răspuns „ei, poate la tine...”. Când a in­trat ea, s-a uitat special la ochii părintelui şi a văzut că a­vea ochii închişi, după ce i-a sărutat mâna s-a uitat iar şi a­cum părintele avea ochii larg deschişi. Am mers la multe moaşte de sfinţi, dar aşa ceva eu nu am mai întâlnit! Dar nu e de mirare, căci sfinţii sunt vii, mai vii ca noi!