Căutând Izvorul Vieţii

M-am născut într-o familie creştină, ortodoxă, cu vechi tradiţii moştenite. Bunicii mei, Draghia şi Stana, mi‑au insuflat dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Tră­i­rea lor mi-a marcat viaţa, deşi nu frecventau biserica, din ca­uza condiţiilor impuse de regimul comunist.

 În anul când venisem din armată, înainte de lovitura de stat (revoluţia din 1989), am aflat de nişte miracole la o fân­tână din satul Zmeeni de lângă Buzău. Am mers acolo deoarece venea multă lume şi am venit cu apa de la acea fântână, cu obiecte de cult, cruce, icoane, dar acestea nu mi-au săturat sufletul. După puţin timp, au venit cei dintr-o sectă religioasă ne­oprotestantă cu cărţi şi broşuri, iar eu, necunoscându-mi cre­dinţa şi acceptând să stau cu ei la discuţii, am căzut în capcana lor.

 Din această mândrie - mă mândream că acum ştiam ce­va din Biblie, litera ei, mai exact -, am stat şapte ani în a­ceastă închisoare a ereziilor. În toţi aceşti ani, familia mea a avut foarte mare răbdare cu mine. Cam prin anul 2000, ta­­ta a aflat că unchiul său, Părintele Ilie Lăcătuşu, care a fost deshumat, are sfinte moaşte.

 Mătuşa noastră, Sabina, m-a ajutat să vin la tatăl său să mă închin. Eu nu credeam în sfinţi, deoarece eram în­­­doctrinat cu erezii şi nu mai credeam nici în puterea dă­tă­toare de viaţă a sfintei cruci. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar deodată mi s-a luat un văl de pe minte şi inimă şi am în­ceput să văd că nu sunt pe drumul cel drept al lui Dum­ne­zeu. Atunci m-am retras din sectă şi am mers cu ai mei la pă­rintele Ilie Lăcătuşu, să ne închinăm şi să Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale. Aşa am revenit a­casă, ca fiul cel risipitor, în Biserica Ortodoxă şi Îl laud ne­în­cetat pe Dumnezeul nostru Iisus Hristos, pe Maica Sa, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pe toţi sfinţii Săi.

 Fata părintelui Ilie, tanti Sabina, ne spunea despre pă­rin­tele că, atunci când era la canal, au vrut să îi omoare comuniştii şi toţi veneau la el să îi ceară sfat, iar el le-a spus să se roage toată noaptea ca Dumnezeu să îi iz­bă­veas­că. Şi, într-adevăr, a doua zi s-a întâmplat minunea, Dum­ne­zeu a făcut astfel încât comuniştii nu i-au mai omorât.

 Vărul meu Ştefan mi-a povestit despre părintele Ilie că, a­tunci când mergea la el, îl găsea citind şi rugându-se. Era foar­te retras, blând, iertător.

(Valentin Cucu, 42 ani, profesor, rudă cu Părintele Ilie Lăcătuşu)