Una dintre cele mai frumoase veşti pe care le-am auzit în viaţa mea a fost descoperirea moaştelor întregi şi binemirositoare ale părintelui Ilie Lăcătuşu, în iulie 1998.
Citisem multe cărţi despre închisorile comuniste, cunoscusem foşti deţinuţi, eram interesat de problema sfinţeniei în închisorile comuniste.
Cum am aflat că moaştele părintelui Ilie Lăcătuşu au fost descoperite neputrezite, m-am grăbit să mă duc la părintele Justin Pârvu, pentru a-i comunica vestea. Părintele m-a primit cu mare bucurie. I-am luat atunci şi un scurt interviu despre cum ar trebui cinstit părintele Ilie. A spus că putem să ne rugăm părintelui Ilie, chiar dacă nu este canonizat.
După aceea, întors în Bucureşti, am reuşit să ajung la moaştele părintelui Ilie, împreună cu un prieten, Claudiu Dragomirescu. Când am intrat în criptă, primul lucru a fost să mă uit la ochii părintelui. Voiam să văd dacă erau închişi sau deschişi. Ochii erau închişi. Am pus capul pe mâinile părintelui, să mă rog să mă întărească în lucrarea de propovăduire a sfinţeniei noilor mucenici – pe vremea aceea, în toamna lui 1998, subiectul era tabu.
Când am ridicat capul, am rămas surprins. Părintele avea ochii larg deschişi. Nu se uita spre mine, cum am auzit că a făcut cu alţii, dar ochii erau deschişi. Am rămas şocat. I-am spus prietenului meu: „A deschis ochii!” A văzut şi el. Am simţit că Dumnezeu ne dă acest semn pentru a ne spori evlavia faţă de părintele Ilie şi faţă de noii mucenici.
Ulterior, am întocmit un memoriu pentru canonizarea părintelui Ilie Lăcătuşu. Apoi am luat legătura cu câteva asociaţii ortodoxe, şi cu cea a foştilor deţinuţi, şi au sprijinit iniţiativa mea. Memoriul a fost depus la Arhiepiscopia Bucureştilor, care a dat şi un răspuns prompt şi „îmbucurător”.
În urma depunerii memoriului respectiv, am fost primit în audienţă la Preafericitul Patriarh Teoctist, împreună cu părintele Galeriu şi cu un fost deţinut politic.
Au trecut mai mult de zece ani de atunci, şi încă nu am auzit să se pună deschis problema canonizării părintelui Ilie Lăcătuşu. Dar în această perioadă am auzit de multe minuni săvârşite de el. Doctoriţa de familie de care aparţin mi-a spus că ştie două cazuri de vindecări de cancer săvârşite după rugăciuni către părintele Ilie.
Am auzit şi lucruri care mi s-au părut exagerate, dar şi multe lucruri adevărate. Pentru mine nu contează decât modul în care Biserica judecă lucrurile. Dacă părintele ar fi murit în închisoare, ar fi putut fi canonizat imediat, întrucât a murit mărturisind credinţa ortodoxă.
Dar, întrucât a murit după ieşirea din închisoare, Biserica trebuie să cerceteze amănunţit viaţa sa, înainte de a-l canoniza.
Oricum, fie că va fi canonizat mai devreme sau mai târziu, părintele Ilie este sfânt încă de când a părăsit această lume. Iar acum ne veghează din Împărăţia Cerurilor...
(Danion Vasile)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu