Oare ce minune ar trebui să se întâmple pentru ca sfântul Ilie Lăcătuşu să fie canonizat şi să fie recunoscut sfânt? Cum oare să le deschidă Dumnezeu ochii şi poarta sufletului celor ce sunt în măsură să decidă acest lucru, când deja fiecare semn este o minune înfăptuită de sfânt, iar toţi cei ce au păşit spre mormântul părintelui, încă din primele clipe, nu-şi pot explica ceea ce simt şi ce se întâmplă cu ei? Nu mai vorbesc de clipa când intri pentru prima oară în lăcaşul sfânt unde se află moaştele părintelui şi de unde izvorăşte o mireasmă dumnezeiască şi sfântă, iar chipul său simţi că-ţi vorbeşte, într-un cuvânt îi simţi prezenţa vie şi ajutorul pe care ţi-l dă necondiţionat, fie că eşti convins sau nu pentru ce te afli acolo. Oameni buni, creştini, cei care sunteţi cu adevărat creştini, chiar dacă sunteţi păcătoşi, căci aşa suntem, nimeni nu poate explica în cuvinte, oricât de dulce ar avea graiul, ce înseamnă, pentru cei bolnavi şi trupeşte şi sufleteşte, existenţa moaştelor sfântului Ilie Lăcătuşu.
Eu sunt convinsă că misiunea sa nu s-a terminat, iar Dumnezeu l-a hărăzit ca şi după trecerea în rândul celor adormiţi să facă bine, să ajute şi să aibă grijă de toţi aceia care îi cer ajutorul în fiecare clipă.[1]
(Marusia) [1] Mărturie postată pe www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1048510-parintele-ilie-lacatusu-rugaciunea-lui-era-profunda-neincetata.htm (n.ed.).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu