Numele meu este George-Cristian Datcu şi în prezent sunt student la Universitatea Politehnică Bucureşti, la Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei. Minunea care mi s-a întâmplat are legătură cu una dintre sesiunile de examene din cadrul facultăţii la care studiez. Înainte de a povesti despre asta, aş dori să vorbesc puţin despre momentul în care am aflat pentru prima dată despre Sfântul Părinte Ilie Lăcătuşu. Mi-amintesc ca era 21 iulie 2013, în ajunul prăznuirii Părintelui Ilie (22 iulie), prăznuire despre care aveam să aflu chiar în acea seară, când am venit în vizită la prietena mea, care locuieşte în apropierea Bucureştiului, pentru câteva zile, dată fiind perioada vacanţei de vară. Încă din momentul sosirii mele acolo, părinţii prietenei mele, care dimineaţă fuseseră la Mănăstirea Pasărea, pentru a asista la slujba Sfintei Liturghii, înainte de a pleca spre casă au primit de la cei care slujeau acolo Acatistul Sfântului Ilie Lăcătuşu, împreună cu îndemnul de a merge în vizită la capela din Cimitirul Giuleşti, unde sunt păstrate sfintele sale moaşte, mi-au oferit să citesc cărticica cu acatistul primit, care cuprindea şi câteva amănunte referitoare la viaţa Părintelui.
Chinurile şi nevoinţele prin care am citit că trecuse acest mărturisitor al lui Hristos, deşi sumar descrise în cărticică, m-au emoţionat aşa de tare şi m-au determinat să citesc pentru prima oară acatistul chiar în acea seară. Încă din acel moment am simţit cum între mine şi Părinte a luat naştere o prietenie sinceră. Cu toate că după citirea acatistului său, m-am „luat” cu cele lumeşti, fără să îmi dau seama, Părintele mă chema la el. Astfel, ziua de 22 iulie a debutat pentru mine şi prietena mea sub semnul agitaţiei şi haosului cotidian. Drept urmare, dis de dimineaţă, am plecat în grabă spre Bucureşti, prietena mea fiind programată la examenul auto teoretic la primele ore ale dimineţii. Pe lângă acest examen al ei, ziua fiind lungă, multe sarcini trebuiau duse la bun sfârşit.
Când am terminat toate treburile în oraş şi ziua părea că pentru noi a luat sfârşit şi ne pregăteam să ne întoarcem spre casă, o chemare lăuntrică atât de puternică m-a făcut să îmi îndrept paşii în direcţia total opusă celei spre casă... Cuprins cu totul de această chemare, am început chiar să alerg înspre Giuleşti, lucru care pe prietena mea a surprins-o, dar pe care l-a înţeles, atunci când i-am explicat ce simt. Astfel, am făcut împreună un drum de aproximativ 50 de minute, care nouă ni s-a părut de doar câteva minute... Imediat ce am ajuns la locul cu pricina, încă de la intrarea în cimitir, am simţit o pace interioară cum rar ne este dat să simţim. Ajungând la capelă, lucru deloc de mirare, am observat că va trebui să rămânem la o coadă ce însuma mulţime mare de credincioşi (lucru care ne-a bucurat de altfel, în loc să ne întristeze). În timpul aşteptării, împletită cu rugăciune către Sfântul şi cu binecuvântate discuţii despre ajutorul oferit nouă de către sfinţi, ni s-au alăturat şi părinţii prietenei mele.
Venind şi aşteptatul moment, al închinării la moaştele Sfântului Ilie Lăcătuşu, mă simţeam atât de copleşit de sfinţenia locului (e un lucru bine ştiut că omul sfinţeşte locul), încât în momentul în care m‑am apropiat să sărut sfintele moaşte şi crucea Părintelui, am simţit că Părintele este mai viu decât noi şi că ne binecuvântează pe fiecare în parte, parcă având un surâs de un cald atât de sincer. Acest sentiment pe care nu-l mai trăisem înainte m-au determinat să cred că am câştigat un prieten ce-mi va fi alături mereu de-atunci înainte, în încercările şi ispitele acestui veac.
Am plecat de-acolo, cu promisiunea făcută mie însumi că am să revin cât de des pot. Bineînţeles că făgăduinţele făcute, îndeosebi nouă înşine, au menirea de a nu fi ţinute... Deşi am continuat să citesc acatistul Părintelui, ceea ce m-a adus din nou la capela unde se află sfintele moaşte a fost deznădejdea ce mă cuprinsese înainte de sesiunea de examene din iarnă.
Cu inima strânsă de frica examenelor ce-mi stăteau înainte, cu trei zile înaintea primului examen, mi-am zis să fac o ultimă încercare, amintindu-mi de „prietenul” care cu atâta căldură mă primise la sine în iulie şi de nenumăratele momente când i-am simţit intervenţia în viaţa mea.
Pe o vreme geroasă, afară fiind în jur de -10°C, am aşteptat timp de vreo trei ore să-mi vină rândul, alături de alte câteva zeci de persoane care sperau în ajutorul Sfântului. Pe aproape toată durata aşteptării, am citit acatistul Părintelui Ilie şi m-am rugat să alunge de la mine duhurile deznădejdii şi al trândăviei care mă încercau tot mai aprig şi să pună ordine în viaţa mea. În momentul în care m-am închinat sfintelor sale moaşte am simţit pe loc cum pacea lua locul deznădejdii şi încrederea locul neîncrederii. Am plecat de acolo cu credinţa că „cineva” îşi doreşte ca eu să reuşesc (Dumnezeu nu ne vrea proşti!). Cu toate acestea, ziua primului examen se apropia cu paşi grăbiţi, iar eu am constatat în seara dinaintea încercării cu pricina că nu am acoperit nici jumătate din materia cerută la examen! Cu credinţa în ajutorul Sfântului şi al lui Dumnezeu, am pornit spre facultate. Pe toată durata drumului, nu ştiu cum, dar mi-am găsit timpul să revăd unele probleme, posibile subiecte de examen. Ceea ce s-a întâmplat mai departe, bănuiesc că intuiţi... Am primit ca subiecte de examen exact problemele pe care le revăzusem ultima dată, în metrou, şi al căror mod de rezolvare mi-l însuşisem destul de bine, iar ca subiect de teorie exact ceea ce stăpâneam mai bine! Examenul a fost trecut, iar nota obţinută a fost una dintre cele mai bune din sală! Să fie oare doar o coincidenţă?! Eu nu cred... Astfel, tot cu ajutorul Sfântului, căruia vreau să-i mulţumesc pentru grabnicul ajutor pe care nu a ezitat să mi-l ofere, sesiunea am trecut-o cu bine, la cele mai importante materii obţinând note nesperat de mari!
Astfel, pentru mine Părintele Ilie rămâne un mare sfânt, care nu pregetă să ne ofere ajutorul său nici în cele mai mărunte activităţi materiale ale vieţii cotidiene. Am avut şi continui să am multe întâmplări minunate petrecute în urma rugăciunilor către Părinte, dar pe care le voi povesti cu următoarea ocazie.
Aşadar, un îndemn sincer către toţi cinstitorii de sfinţi: Rugaţi-vă Părintelui Ilie Lăcătuşu! Nu veţi ieşi ruşinaţi de la el!
Bunul Dumnezeu să ne ajute să-i cinstim cum se cuvine pe toţi cei care au fost şi sunt bineplăcuţi Lui! Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Amin.
George-Cristian Datcu
(n.red. Întrucât se apropie perioada diferitelor examene pentru elevi şi studenţi, vă rugăm retrimiteţi acest material - pe e-mail sau facebook tuturor celor interesaţi)
